Tragedie, duminică, în comuna buzoiană Mânzălești! Lucian Maftei, un bărbat de 45 de ani din localitatea Dumitreşti, judeţul Vrancea, a dispărut în ochiul de apă căruia localnicii îi spun „lacul fără fund”, de la Meledic. Lucian se plimba cu barca pe apă împreună cu un prieten din aceeaşi localitate, dar înainte să ajungă la mal, cei doi s-au dezechilibrat şi au căzut în lac. Doar unul dintre bărbaţi, în vârstă de 50 de ani, a reuşit să iasă la mal.
La misiunea de căutare s-a alăturat, în această dimineață, și un echipaj de scafandri din cadrul ISU Bucureşti-Ilfov. Căutările se desfășoară cu dificultate, deoarece lacul este destul de adânc iar pe fund se află un strat foarte gros de mâl, lemne și alte resturi.
Bărbatul de 50 de ani lucrase anul trecut la modernizarea unui drum din zonă şi a hotărât să-şi aducă familia într-un weeķend la Meledic, dar şi pe prietenul său, Lucian, care, de asemenea, își luase cu el soţia.
Întins pe mai puţin de un hectar, deşi se află într-o adâncitură creată pe un masiv de sare, lacul de la Meledic are apa dulce. Adâncimea lui depăşeşte şapte metri. În timpul verii, aici se face plajă şi se pescuieşte. Nu este indicat scăldatul, deoarece apa devine extrem de rece la doar un metru distanţă de mal.