NOD RUTIER IMPORTANT, LA IEȘIRE DIN MUNICIPIUL BUZĂU

0
598

Unul dintre cele mai importante noduri rutiere din România va fi construit, în câțiva ani, la ieșire din municipiul Buzău spre Brăila. Este vorba despre două drumuri de mare viteză, unul dinspre Ploiești spre Moldova, iar celălalt spre Brăila, care se vor intersecta la doi kilometri distanță de orașul Buzău.  Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, spune că acest nod rutier se va construi, cel mai probabil, cu fonduri europene. În luna iunie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că drumul de mare viteză  Ploiești – Pașcani va fi construit pe profil de autostradă, și nu de drum expres. Aceasta variantă a rezultat în urma unui studiu de trafic, publicat pe site-ul companiei. Lucrările ar putea începe chiar de anul viitor, cu tronsonul Ploiești –Buzău. Din păcate, proiectul privind construirea drumului expres Buzău – Brăila se află în faza incipientă, fiind puțin probabil ca lucrările să debuteze mai devreme de 2023.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here