LEGEA CARANTINEI ȘI IZOLĂRII, ADOPTATĂ DE SENAT

0
493

Legea privind carantina și izolarea a fost adoptată de Senat, după aproape o săptămână de dezbateri. Textul, cu modificările aduse la proiectul inițial  al Guvernului, a fost votat cu o majoritate zdrobitoare: 115 voturi “pentru”, 8 “împotrivă” și 3 abțineri. În forma adoptată de senatori, legea prevede că medicii au 48 de ore la dispoziţie pentru a evalua şi diagnostica un pacient. În funcţie de simptome şi de alte afecţiuni, decid dacă se impune izolarea sau spitalizarea acestora.

Cele două măsuri se stabilesc în funcţie de starea pacientului. O altă prevedere importantă se referă la faptul că persoana poate contesta în instanță măsura de carantină sau izolare, iar decizia primei instanțe este executorie. Cei care contestă internarea trebuie să aştepte decizia în spital, nu acasă. De asemenea, persoanele care au virusul, dar au plecat dintr-o unitate sanitară, să fie retestate şi obligate să se interneze în cazul în care au simptome grave.

Persoanele care au intrat în contact cu un bolnav sau cele care se întorc în ţară din zone roşii intră în carantină pentru 14 zile, timp în care trebuie să rămână acasă sau în spaţii special amenajate pentru a nu transmite virusul. Persoanele care au un test pozitiv, dar nu prezintă simptome în primele 48 de ore în spital, se pot izola la domiciliu. Poliţia va verifica dacă respectă sau nu legea.

Cel care refuză internarea şi pleacă acasă trebuie să semneze o declaraţie pe propria răspundere că nu va interacţiona cu alte persoane. În cazul în care autorităţile vor demonstra că nu a respectat regulile şi i-a infestat şi pe alţii, riscă dosar penal.

După adoptare, proiectul stă la Parlament două zile, termen pentru contestarea la Curtea Constituțională. După cele 2 zile, legea va fi trimisă, către șeful statului, pentru  promulgare. Legea va intra apoi în în vigoare la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă, cel mai devreme, abia săptămâna viitoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here