NELU TĂTARU: ,,VOM AVEA STARE DE ALERTĂ, CÂT VA FI NEVOIE SĂ AVEM O SIGURANŢĂ PENTRU CETĂŢENII ROMÂNIEI”

0
527
Sursa foto:impact.ro

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat că persoanele care sunt diagnosticate cu coronavirus, însă sunt asimptomatice vor fi internate pentru 48 de ore. În acesastă perioadă, medicii le vor evalua starea de sănătate și vor decide dacă rămân sau nu în spital, sau dacă pot merge acasă, în izolare. Potrivit ministrului, starea de alertă va fi prelungită pentru cel puțin 30 de zile. ,,Vom avea stare de alertă, cât va fi nevoie să avem o siguranţă pentru cetăţenii României, în condiţiile în care avem o creştere a numărului de cazuri”, a afirmat Tătaru. Persoanele care revin din zone roşii intră în carantină. Totodată, copiii ai căror părinţi sunt diagnosticaţi cu COVID-19, rămân în custodia familiei, până la rudele de gradul patru. Adică, nu vor fi luaţi de stat. Comisia juridică a Senatului a discutat, ieri, proiectul de lege privind carantina şi izolarea iniţiat de către Guvern, în vederea emiterii unui raport. În calitatea de for decizional, Senatul trebuie să voteze propunerea legislativă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here