Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 22 cazuri noi de îmbolnăvire cu noul Coronavirus (2 pacienți au fost testați și diagnosticați la laboratoare private). Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 27 și 82 de ani și au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Ancheta epidemiologică este în desfășurare. La nivelul județului Buzău, numărul persoane confirmate pozitiv Covid-19 de la începutul pandemiei este de 794, dintre care 525 au fost vindecate. Buzăul înregistrează 23 de decese de la începutul pandemiei.