Pompierii buzoieni au fost solicitați să intervină în această dimineață pe raza localității Stăncești pentru a căuta un localnic în vârstă de 62 de ani, care s-a înecat în râul Buzău. Acțiunea a demarat în urma unui apel de urgență. La locul respectiv s-a deplasat echipajul de căutare salvare din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, în sprijin fiind mobilizați și jandarmii, care au demarat operaţiunea de căutare a bărbatului. După aproximativ trei ore de căutări, trupul acestuia a fost găsit şi scos din apă. Bărbatul era legumicultor și, în încercarea de a trece râul Buzău cu căruța, calul s-a speriat de apele învolburate, iar atelajul s-a răsturnat. În apele râului Buzău și-a găsit sfârșitul și calul înhămat la căruță.