JUDEȚUL BUZĂU ÎNREGISTREAZĂ UN NOU SALT SPECTACULOS AL NUMĂRULUI DE ÎMBOLNĂVIRI CU NOUL CORONAVIRUS

0
500

Potrivit Direcției de Sănătate Publică Buzău, în ultimele 24 de ore, în județ au mai fost confirmate 25 cazuri de infectare cu COVID-19. Unul dintre cazurile raportate ieri, 24 iunie, la nivelul județului Buzău, a fost atribuit județului în care pacientul a fost testat și diagnosticat. Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 1 an și 83 de ani și au fost internați, atât la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, cât și la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Patru dintre acești pacienți s-au testat din proprie inițiativă, în cadrul unor laboratoare private. Din fericire, în ultimele 24 de ore, niciun cadru medical din Spitalul Județean nu a mai fost confirmat cu coronavirus, lucru foarte important în contextul creșterii cazurilor de COVID 19. Conform autorităților sanitare, numărul total de cazuri pozitive din județul Buzău a ajuns la 467, 250 de persoane fiind declarate vindecate și externate. În prezent, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 16 de persoane, iar pentru alte 1.108  persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here