LUCRĂRI ÎNTÂRZIATE LA PODUL DE LA VADU PAȘII

0
580

În curând se va circula din nou pe podul de la Vadu Pașii. Este mesajul pe care conducerea Consiliului Județean Buzău ține să îl transmită locuitorilor comunelor Vadu Pașii, Săgeata și Robeasca, cei care, de mulți ani, sunt nevoiți să facă un ocol de 6-7 kilometri, prin comuna Mărăcineni, pentru a ajunge în municipiul de reședință al județului.

Podul trebuia să fi fost deja dat în funcțiune, potrivit primului termen de finalizare anunțat de constructor și de Consiliul Județean în septembrie 2017, la debutul lucrărilor. Din păcate, lucrările au fost prelungite, din cauza viiturilor puternice din primăvara anului trecut, care au măturat tone de fier beton și au deteriorat mai multe cofraje ale structurii de susținere a podului.

Reprezentanții Consiliului Județean Buzău spun însă că lucrarea nu se va încheia în această vară, așa cum se anunțase la începutul anului, din motive ce țin de birocrație. Un motiv pentru care lucrările au stagnat o scurtă perioadă este unul chiar hilar.

Noul pod de la Vadu Paşii este construit cu bani de la Consiliul Judeţean Buzău şi Ministerul Dezvoltării, investiţia ridicându-se la peste 26 de milioane de lei. Ultima dată s-a circulat cu mașina pe acest pod acum mai bine de 15 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here