Potrivit Direcției de Sănătate Publică Buzău la nivelul județului nostru s-au mai înregistrat încă două persoane confirmate cu coronavirus, ajungând astfel la 99 de cazuri. Este vorba despre doi bărbați din Râmnicelu, de 48 și respectiv 60 de ani. Cei doi sunt contacți direcți ai unor cazuri confirmate. Aceștia sunt asimptomatici și au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat. Ancheta Direcției de Sănătate Publică Buzău este în desfășurare. Localitatea Râmnicelu se află în carantină până pe data de 23 mai. Până astăzi, Buzăul înregistrează 99 cazuri confirmate, 252 persoane se află în carantină, 251 de persoane sunt izolate la domiciliu.