CONTINUĂ PLANURILE DE INVESTIȚII ÎN ZONA FOSTELOR UNITĂȚI MILITARE DIN RÂMNICU SĂRAT

0
923

Proiect îndrăzneț, dar greu de realizat. Este vorba despre construcția de locuințe sociale, locuințe prin programe ANL și de serviciu, sedii pentru instituții publice, amenajarea unei baze sportive, înființarea unui program școală după școală, a unui centru de afaceri, dar și înființarea unui cămin de bătrâni și amenajarea de parcuri și spații verzi. Chiar dacă recent Consiliului Local Municipal Râmnicu Sărat a aprobat, în unanimitate, planul urbanistic zonal pentru toate aceste obiective, reprezentanții PNL nu cred în viitorul acestui proiect. În schimb, consilierii PSD sunt convinși că aceste investiții se vor materializa.

Autoritățile din Râmnicu Sărat se străduiesc, în prezent, să obțină cât mai repede documentația în vederea demarării investițiilor, care vor fi de lungă durată.  Consilierii PNL spun că au votat proiectul de hotărâre cu speranța că aceste investiții se vor concretiza cândva. Liberalii precizează că investițiile ar fi de mare utilitate pentru comunitatea din Râmnicu Sărat, însă proiectul este de lungă durată și presupune cheltuieli uriașe. Zona în care autoritățile locale intenționează să dezvolte aceaste investiții se află la ieșirea din municipiul Râmnicu Sărat, spre comuna Podgoria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here