Potrivit datelor furnizate, astăzi, de către Grupul de comunicare strategică, în județul Buzău, se află în carantină un număr de 226 de persoane. Pentru alte 210 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu. În ultimele 24 de ore, pentru asigurarea, monitorizarea şi limitarea circulaţiei în zonele carantinate din județul Buzău au fost angrenați 78 de jandarmi, 26 de polițiști, 12 polițiști locali și 58 de militari, nefiind înregistrate evenimente negative pe parcursul zilei. Totodată, polițiștii buzoieni împreună cu personalul Poliției Locale, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, ocazie cu care au fost controlate 205 persoane. Dintre acestea, un număr de 26 persoane au fost identificate că nu respectă interdicțiile privind deplasarea. În total, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 71 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de 204.000 de lei.