Specialiștii Direcției Agricole vor demara în perioada imediat următoare controale în depozitele, piețele agroalimentare și rețelele de comercializare din județul Buzău. Acestea vor viza verificarea respectării prevederilor Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și completările ulterioare, dar și controlul loturilor de legume și fructe expuse la comercializare sub aspectul calității și conformității cu standardele de comercializare prevăzute de legislația comunitară și națională aplicabilă în sectorul legume-fructe.
Totodată, vor fi prelevate probe din loturile de legume și fructe în vederea depistării prin analize specifice a nivelului reziduurilor de pesticide în scopul garantării siguranței alimentare a consumatorului. O atenție deosebită va fi acordată etichetării corecte a produselor oferite spre vânzare, precum și existenței documentelor fiscale de provenientă care să ateste originea și trasabilitatea acestora.