Comitet, cel care potrivit autorităților, ar fi responsabil de răspândirea virusului în cartierul Poștă, s-a mai ales cu un dosar penal, pentru „tulburarea ordinii și liniștii publice”. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări, în urma postării de către buzoian a unor imagini în care înjura și amenința cu acte de violență unii locuitori din municipiul Buzău, pe fondul acuzelor ce i-ar fi fost aduse ca fiind responsabil de răspândirea virusului. ,,Prin amenințările adresate, buzoianul a creat o stare de temere în rândul cetățenilor. În cauză polițiștii au demarat cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 din Codul Penal”, precizează IPJ Buzău. Bărbatul mai are un dosar penal deschis pentru zădăricirea combaterii bolilor.