Președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că pericolul nu a trecut și prin urmare este nevoie în continuare de maximă atenție. Șeful statului a anunțat că după 15 mai vor rămâne în vigoare multe dintre restricțiile impuse pe durata stării de urgență. ,,Faptul că din 15 mai e posibil să relaxăm anumite măsuri nu înseamnă în nici un caz să revenim la viața normală de dinainte de epidemie. (…) Vor rămâne multe restricții în vigoare: nu vom putea să ne întâlnim în grupuri mai mari de 3, nu vom putea să plecăm din localitate fără un motiv foarte serios. Nu vom putea merge la restaurante și mall-uri. Marile festivaluri probabil nu vor avea loc în acest an, nu putem risca să avem un număr mare de persoane în același loc. Competițiile sportive: dacă se vor relua, există o probabilitate mare să se reia fără spectatori. Măsurile pe care le vom lua vor fi graduale. În 15 mai va fi ceva, dacă lucrurile vor merge încă ceva din 15 iunie și tot așa. (…) Până acum majoritatea măsurilor au fost luate prin coerciție. Ușor ușor, autoritățile trebuie să se retragă și cetățenii să preia responsabilitatea. După 15 mai va fi obligatorie purtarea măștilor în spații închise”, a precizat Klaus Iohannis.