BUZĂUL FIGUREAZĂ CU 15 CAZURI DE COVID-19 CONFIRMATE ȘI NU 18, CUM AU FOST ANUNȚATE INIȚIAL DE GCS

0
829

Potrivit datelor furnizate astăzi, de către Grupul de Comunicare Strategică, în județul Buzău, erau anunțate 18 cazuri cu coronavirus confirmate. La scurt timp, Instituția Prefectului Buzău a anunțat printr-un comunicat de presă că în raportare s-a strecurat o greșeală: ,,În urma unei erori de raportare în platforma electronică de la nivel național, a fost strecurată o greșeală. În județul Buzău, rămân confirmate pozitiv, până la această dată, 15 cazuri de Coronavirus” . Această greșeală ar fi cauzată de schimbarea platformei de raportare de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, ceea ce ar fi dus la erori și la nivelul altor județe, nu numai la Buzău.

Astfel, potrivit ultimelor date, la nivelul județului nostru se află în carantină un număr de 308 de persoane. Pentru alte 132 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu.  De asemenea, pe raza județului au fost angrenați în activități specifice 296 de polițiști, peste 100 de jandarmi, 147 de polițiști locali și 56 de militari ai MapN.

În contextul măsurilor impuse de starea de urgență decretată la nivel național, peste 100 de jandarmi din cadrul IJJ Buzău și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, au executat misiuni atât pentru asigurarea măsurilor de ordine în zona centrelor de carantină, cât și pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică, prin participarea în sistem integrat la misiuni de patrulare și acțiuni cu efective mărite, precum și asigurarea cu operativitate a intervențiilor specifice. În urma misiunilor executate, au  fost aplicate 10  sancțiuni, dintre care 5 avertismente scrise și 5 amenzi  în valoare totală de 8.000 lei pentru încălcarea prevederilor stabilite în Ordonanțele Militare.

Structurile și subunitățile IPJ Buzău, împreună cu personalul Poliției Locale, au desfășurat activități de verificare a persoanelor aflate în izolare, fiind controlate 144 de persoane. Dintre acestea, un număr de 67 de persoane au fost identificate că nu respectă interdicțiile privind deplasarea/libera circulație și o persoană a fost identificată că nu respectă măsura izolării la domiciliu. Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.000 de lei și a fost internată la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca. În total, în ultimele 24 de orei, au fost aplicate 119 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de peste 518.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here