DOSARE PENALE PENTRU PATRU RÂMNICENI PENTRU FALS ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ ȘI UZ DE FALS

0
1064
Sursa foto: Arhivă

Polițiștii buzoieni au efectuat în weekend o serie de acțiuni de verificare a respectării legislaţiei în vigoare, în toate domeniile, de această dată fiind concentrate forţe mărite în municipiul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat, oraşele Nehoiu, Pătârlagele, Pogoanele, dar și pe raza  comunelor arondate secțiilor de Poliție Rurală Berca, Costeşti şi Mărăcineni. Polițiștii, însoțiți de polițiști locali, jandarmi și militari au legitimat peste 4000 de persoane şi au  517 persoane izolate la domiciliu, pentru a se stabili dacă acestea respectă măsura instituită pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.

În cadrul controalelor, patru râmniceni cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani s-au ales cu dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de art.322 și art.323 din Codul Penal, întrucât aceștia au prezentat polițiștilor adeverințe de angajator care nu corespundeau realității. De asemenea, polițiștii au oprit și sancționat în trafic zece persoane care nu au putut justifica motivul deplasării. Din verificări a reieșit că toate persoanele au fost la domiciliul unui buzoian de 48 de ani, unde participaseră la organizarea unei petreceri private. Oamenii legii au aplicat sancțiuni în valoare de peste 24.000 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here