PESTE 950 DE MII DE CONTRACTE INDIVIDUALE DE MUNCĂ SUSPENDATE LA DATA DE 6 APRILIE 2020

0
710

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a prezentat luni, datele cu privire la situația contractelor de muncă suspendate (șomaj tehnic)/încetate, înregistrate la Inspecția Muncii. Astfel, la data de 6 aprilie erau suspendate 952.929 contracte individuale de muncă, dintre acestea 278.408 fiind în Industria prelucătoare, 188.468 în comerț cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, iar 118.277 de contracte  în domeniul hoteluri și restaurante. În ceea ce privește contracte individuale de muncă ce au încetat, numărul acestora este de 187.548, cele mai multe fiind înregistrate în domeniul comerț cu ridicata și amănutul; repararea autovehiculelor și motocicletelor. Guvernul României a decis să sprijine salariații angajatorilor aflați în șomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente.

Astfel, angajatorii care au salariați prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) și pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic, se vor adresa Agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din județul în care angajatorul are sediul social. Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din județul în care au înregistrat activitatea. Întreaga comunicare între solicitanți și instituțiile vizate, respectiv solicitările și depunerea documentelor, se face prin poșta electronică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here