Cabinetul stomatologic pentru intervenții de urgență va deveni functional mâine, 04 aprilie, începând cu ora 08.00. Pentru a beneficia de serviciile acestui cabinet, buzoienii trebuie să treacă printr-un proces de triere, ce se va realiza telefonic. Prin urmare, înainte de a se prezenta la cabinetul stomatologic, sunt rugați să apeleze numărul 0787.827.228. Programul pentru linia telefonică va fi conform programului de activitate anunțat.
Programul de lucru este de luni-vineri, în intervalul orar 14.00 – 21.00; sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08.00 – 20.00. Cabinetul stomatologic pentru intervenții de urgență va funcționa în cadrul Cabinetului de Chirurgie buco-maxilo-facială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Buzău. Serviciile oferite buzoienilor în cadrul cabinetului vor fi gratuite.