MĂSURI ȘI REGLEMENTĂRI ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII: CARDURILE DE SĂNĂTATE NU SE MAI FOLOSESC PE PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ

0
653

Executivul a aprobat luni, Hotărârea de Guvern care cuprinde o serie măsuri în domeniul sănătății pe perioada instituirii stării de urgență. Potrivit acestuia,   serviciile medicale și medicamentele necesare pentru tratarea cazurilor cu COVID 19 și a complicațiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgență. Tot pe perioada stării de urgență, medicii de familie și medicii de specialitate din ambulatoriul clinic pot acorda consultații la distanță, care pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare, cu încadrarea într-un număr maxim de 8 consultații/oră.

De asemenea, în vederea asigurării managementului pacienților simptomatici de către medicii de familie și medicii de specialitate din specialitățile clinice din ambulatoriul clinic, pe perioada stării de urgență pacienții beneficiaza de consultații, inclusiv la distanță, pentru orice manifestări clinice sugestive pentru infecția cu coronavirus, pentru toate persoanele aflate pe teritoriul României, chiar dacă nu sunt asigurate.

Medicul de familie sau medicul specialist din ambulatoriul clinic va consemna consultațiile medicale la distanță în fișa pacientului și în registrul de consultații, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care acestea au fost efectuate, și va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical. Documentele, inclusiv prescripțiile medicale, vor fi transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.

Medicul de familie poate emite prescripție medicală, în continuare, pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă terapeutică stabilă, în baza documentelor medicale care au fost emise pacientului – scrisoare medicală și/sau confirmarea înregistrării formularului specific de prescriere – și pentru medicamentele care până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri erau prescrise de către medicii specialişti.

Pentru pacienţii cu boli cronice cu schemă stabilă de tratament, medicii de familie pot elibera prescripție medicală fără a mai fi necesară o noua reevaluare a medicului specialist, respectiv fără a mai fi necesară reînnoirea scrisorii medicale iniţiale. Pentru emiterea prescripției medicale se pot acorda consultații la distanță în structurile ambulatorii ale spitalelor publice și private.

Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile, conform scrisorii medicale/biletului de ieşire din spital, cu excepția medicamentelor ce fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, pentru care durata de prescriere este de până la 30 de zile. Detalierea modalității de prescriere va fi stabilită prin norme.

Se prelungește cu 90 de zile termenul de valabilitate a biletelor de trimitere pentru specialități clinice și a biletelor de trimitere pentru specialități paraclinice, a recomandării medicale pentru dispozitive medicale și a deciziei de aprobare pentru efectuarea investigației PET-CT. Pe perioada stării de urgență se suspendă obligativitatea utilizării cardului național de sănătate și a documentelor înlocuitoare ale acestuia. A fost aprobată prelungirea termenelor de aplicare a actelor normative referitoare la pachetele de servicii şi la Contractul-cadru, precum și la programele naționale de sănătate, pe toată perioada stării de urgență.

Actul normativ cuprinde și o serie de reglementări referitoare la modul de finanțare a furnizorilor de servicii medicale pe perioada instituirii stării de urgență. Astfel, pentru unitățile de specialitate care acordă servicii medicale, investigații paraclinice, medicamente în cadrul programelor naționale de sănătate publică, cât și pentru unitățile sanitare care vor derula programe naționale în perioada stării de urgență, sumele angajate nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul I al anului 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here