Municipalitatea a luat noi măsuri pentru prevenirea răspândirii COVID-19, în cadrul unei noi ședințe a Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Printre acestea se numără montarea unor lavoare mobile care se vor monta în locurile cele mai aglomerate din Buzău: la intrarea în piețe, în stațiile de autobuz, în centru. Acestea vor avea apă și săpun pentru ca buzoienii să se spele pe mâini înainte de a se îndreptate spre casă. Primarul Constantin Toma a mai anunțat că va fi demarată și acțiunea de montare a dozatoarelor cu dezinfectant în blocurile din Buzău, aşa cum s-a solicitat în Ordonanţa Militară nr. 4. Pe de altă parte, instituțiile publice şi agenţii economici din oraş au obligația de a amplasa covoraşe impregnate cu dezinfectant la intrarea în spaţiile închise.