UN NOU BILANȚ COVID: AL DOILEA PACIENT DECEDAT. ACESTA SE AFLA ÎN PROGRAMUL DE DIALIZĂ. AVEM ALTE 66 DE NOI CAZURI DE ÎMBOLNĂVIRE

0
720

Grupul de Comunicare Strategică anunță că astăzi au fost înregistrate primele două decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova, pacientul avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer). Al doilea pacient, în vârstă de 74 de ani era internat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, transferat de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Până în acest moment, pe teritoriul României, au fost confirmate 433 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 433 de persoane confirmate pozitiv, 64 au fost declarate vindecate și externate (47 la Timișoara, 11 la București, 3 la Craiova, 2 la Constanța și 1 la Iași).  De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, transmisă ieri, au fost înregistrate alte 66 de noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 9 ani și 74 ani. La ATI, în acest moment, sunt internați 14 pacienți, din care 3 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.803 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 65.799 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.967 de teste, din care 242 în unități medicale private.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 129 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția a aplicat 520 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină. În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 43 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 33 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Irlanda, unul în Tunisia și unul în Franța. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 8 cetățeni români aflați în străinătate, 7 în Italia și unul în Franța, au decedat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here