Având în vedere mărirea riscului de răspândire a epidemiei de COVID-19 şi în contextul creşterii numărului îmbolnăvirilor la nivel naţional, pentru a asigura sănătatea şi securitatea în muncă a personalului instanţei, precum şi sănătatea justiţiabililor, dar şi pentru o bună desfăşurare a activităţii de judecată, conducerea Tribunalului Buzău a dispus o serie de măsuri ce vor fi aplicabile începând de astăzi, 16 martie, până pe 4 mai 2020. Astfel, în perioada menţionată, activitatea judiciară a Tribunalului Buzău se va limita la judecata următoarelor tipuri de cauze:
SECTIA I CIVILĂ – ordine de protecţie;
SECTIA PENALĂ – cauzele penale in care sunt luate măsuri preventive; cauzele în care se prefigurează împlinirea termenelor de prescripţie în următorii 2 ani; cereri, propuneri, plângeri, contestaţii sau orice alte sesizări de competenţa judecătorului de drepturi si libertăţi privind: măsurile preventive; măsurile asigurătorii; măsurile de siguranţă cu caracter provizoriu; actele procurorului, in cazurile expres prevăzute de lege; incuviinţarea percheziţiilor, a folosirii metodelor si tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii; procedura audierii anticipate; alte situaţii expres prevăzute de lege; – cererile de amânare a executării pedepsei.
În perioada 16 martie – 04 mai 2020, în cauzele care nu fac parte dintre cele enumerate mai sus, completurile de judecată vor acorda un nou termen, fără participarea părţilor, sau vor preschimba aceste termene de judecată pentru o dată ulterioară datei de 04 mai 2020, cu respectarea dispoziţiilor procedurale privind citarea părţilor. În perioada 13 martie – 04 mai 2020, se suspendă accesul oricăror persoane care nu fac parte din personalul Tribunalului Buzău, în sediul acestuia, cu excepţia părţilor care sunt citate în cauzele enumerate şi a reprezentanţilor acestora, sub condiţia prezentării citaţiei şi/sau actului de identitate şi în condiţiile în care nu se află într-unul dintre cazurile de restricţionare a accesului, stabilite prin pct. 9 al Planului de măsuri cuprins în Anexa nr. 1 a Ordinului de serviciu nr. 3/09.03.2020.
În acest sens, persoanele menţionate mai sus, care se vor prezenta pentru soluţionarea cauzelor, vor completa şi semna o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului din Anexa nr. 1 la p Ordinul nr. 6/13.03.2020. În cauzele enumerate mai sus, ce se vor soluţiona în această perioadă, accesul în sala de judecată va fi limitat şi planificat pe ore. Astfel, listele de şedinţă cuprinzând exclusiv cauzele enumerate la art. 1, vor fi afişate şi la uşa instanţei, accesul părţilor/reprezentanţilor acestora/participanţilor la proces în sediul Tribunalului Buzău va fi permis, gradual, în funcţie de ora stabilită pentru strigarea cauzei, în aşa fel încât în sala de judecată să fie prezente numai părţile/reprezentanţii/participanţii ale căror cauze vor fi strigate în respectivul interval orar.
La intrarea în instituţie vor fi amplasate dezinfectante special destinate pentru uzul publicului/justiţiabililor, urmând a fi afişate şi anunţuri cu privire la existenţa acestora şi la necesitatea utilizării lor în mod responsabil. În perioada 16 martie -04 mai 2020 programul cu publicul în cadrul Compartimentelor Registratură şi Arhivă va fi suspendat, urmând ca toate documentele să fie trimise prin poştă, curier, fax, e-mail, iar consultarea dosarelor să fie făcută prin intermediul aplicaţiei „Infodosar”. Consultarea dosarelor în cauzele ce se soluţionează în această perioadă, poate fi făcută cu Incuviinţarea preşedintelui de complet, în sala de şedinţă, înainte sau după şedin3a de judecată, în prezenţa grefierului de şedinţă sau a grefierului arhivar, după caz. În perioada 16 martie – 04 mai 2020 programul cu publicul al Biroului de Informare şi Relajii cu Publicul va fi suspendat, cererile/petiţiile urmând a fi comunicate prin intermediul serviciului poştal/serviciilor de curierat/prin e-mail.