PROIECT: 300 DE LEI PE ZI/FIECARE OM AFLAT ÎN CARANTINĂ PENTRU CORONAVIRUS. SUMA VA FI DECONTATĂ DE CĂTRE STAT

0
850
Sursa foto: fda.gov

În contextul evoluţiei COVID-19 în ţara noastră, Ministerul Sănătății a publicat un proiect de ordin care prevede decontarea cheltuielilor pe perioada carantinei. Astfel, pentru două săptămâni, bugetul instituției va fi suplimentat cu 42 de milioane de lei ca să asigure transferurile către bugetele locale pentru asigurarea a cel puțin 4.200 de lei pentru fiecare om aflat în carantină. Conform proiectului, pentru fiecare persoană aflată în carantină, statul va aloca 300 de lei pe zi, astfel:

  • 230 de lei pe zi per om carantinat pentru cheltuielile cu cazarea, care includ curăţenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, aşternuturi, prosoape, protecţia bagajelor persoanelor carantinate
  • 70 de lei pe zi per om carantinat, sumă care include următoarele cheltuieli: cu hrana (trei mese pe zi), cu apa (între doi şi patru litri pe zi) şi paharele de unică folosinţă, cu pijamalele şi papucii de unică folosinţă.

În condițiile în care cazarea este asigurată în centre de carantină puse la dispoziţie gratuit de alte instituţii publice/autorități, cheltuielile pentru curăţenie, spălătorie, produse de igienă personală, aşternuturi, prosoape, protecţia bagajelor se vor ridica la maximum 50 de lei pe zi per om carantinat. Cheltuielile cu translatorul şi cu tratamentele necesare oamenilor carantinaţi se vor deconta punctual, doar în caz de necesitate, pe baza de documente justificative. Tratamentele primite de oamenii aflați în carantină pentru afecţiuni preexistente se vor deconta în baza unor documente medicale: scrisoare medicală, reţetă, etc, care atesta afecţiunea medicală pentru care au primit tratament.

Decontarea cheltuielilor se face după alocarea fondurilor de la Ministerul Sănătății, în termen de maximum 5 zile lucrătoare. Direcțiile de sănătate publică trebuie să asigure decontarea lunară a cheltuielilor aferente carantinei pe baza cererilor fundamentate ale autoritatile publice locale sau judetene, însoțite de documentele justificative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here