Instituţiile publice vor fi obligate, începând de mâine, să-şi decaleze programul de lucru pentru angajaţi, astfel încât aceştia să înceapă activitatea la trei ore diferite, pentru evitarea aglomerării transportului public şi reducerea riscului de infecţii, a anunţat, miercuri, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
,,S-a votat recomandarea decalării de către entităţile private, inclusiv operatorii economici cu un număr de peste 99 de angajaţi, a programului de lucru, pentru persoanele care se deplasează cu mijloacele de transport în comun. Recomandarea se aplică la nivelul municipiului Bucureşti şi a municipiilor reşedinţă de judeţ, începând din 12 martie până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire„, a spus Arafat.
El a precizat că recomandarea prevede ca programul de începere să fie stabilit în trei intervale orare, iar plecarea să fie decalată, consecutiv, în trei perioade. ,,Pentru instituţiile publice, decalarea programului este obligatorie„, a adăugat Arafat, într-o declaraţie la sediul MAI.