Ca urmare a suspendării cursurilor în perioada, 11 – 22 martie, administrația locală face apel la părinți să-și supravegheze copiii, să-i țină la domiciliu și să evite spațiile aglomerate. În această perioadă, în toate unitățile de învățământ din municipiu vor fi realizate dezinfecții. Primăria Râmnicu Sărat va suspenda și cele două campanii de ecologizare și plantare de arbori, programate pentru luna martie. De asemenea, autoritățile au decis anularea unor evenimente sportive și culturale din oraș.
Edilul din Râmnicu Sărat recomandă cetățenilor ca în această perioadă să evite pe cât posibil deplasarea la Primărie și să folosească Telefonului cetățeanului sau site-ul instituției pentru a adresa petiții. Primarul Sorin Cîrjan asigură cetățenii că Spitalul Municipal a întreprins toate măsurile care se impun, iar unitatea medicală are spații pregătite pentru cei care prezintă simptomatologie, dar și stocuri cu dezinfectanți și materiale sanitare de protecție a personalului. Edilul recomandă locuitorilor orașului să își păstreze calmul în continuare.