„IAZUL MORILOR”, PROBLEME LEGATE DE ALIMENTAREA CU APĂ

0
940

Proiectul „Iazul Morilor”, o idee vehiculată de administrația buzoiană încă de acum 4 ani, va fi demarat în acest an. Primăria Buzău intenţionează să refacă total o porţiune de câteva sute de metri a străzii Frăsinet, între centrele comerciale și biserica Sfântul Ștefan, pentru a deveni una dintre atracţiile oraşului. Zona va fi amenajată asemenea unei faleze, cu terase şi mori de apă, dar și cu o mini-parcare pentru vizitatori și un părculeț cu alei.

Investiția va fi derulată cu fonduri ale Primăriei Buzău, în urma unui credit bancar obținut anul trecut. Studiul de fezabilitate și proiectul sunt deja realizate, firma care va realiza investiția a fost aleasă, iar în curând vor începe lucrările. Există însă și o mare problemă legată de alimentarea cu apă a iazului. Un alt aspect important vizează costul de administrare a acestei amenajări urbanistice, în condițiile în care iazul nu va fi alimetat cu apă sută la sută natural, așa cum se anunțase inițial.

Iazul Morilor pleacă din râul Buzău, de la stăvilarul de la Verneşti, curge între Drumul Național 10 şi apa Buzăului, traversează tot cartierul Simileasca apoi intră în subteran, în dreptul Galleria Mall. Apa curge prin tuburi pe sub strada Frăsinet, continuă pe sub blocurile din cartierele Broşteni şi Dorobanţi și iese din nou la suprafaţă spre balta de pescuit a Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here