Solista Roxen va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2020, care va avea loc în luna mai la Rotterdam, cu piesa ”Alcohol You”, aceasta fiind aleasă, duminică seara, de publicul venit la Finala Naţională organizată de Televiziunea Română la Sala Sporturilor din Buzău, împreună cu juriul de specialitate. Roxen a spus că această piesă o simte cu toată fiinţa şi o reprezintă stilul ei.
,,”Alcohol You” este o piesă pe care o simt cu toată fiinţa mea şi pe care o trăiesc de fiecare dată când o cânt. Mă reprezintă stilul ei şi mă bucur foarte tare că şi publicului şi juriului le-a plăcut şi au votat-o. Le mulţumesc tuturor! Toată această susţinere înseamnă enorm pentru mine şi mă motivează atât personal, cât şi ca artist, să muncesc mai mult, să fiu din ce în ce mai dedicată şi să fac muzică. Îmi doresc ca melodia ,,Alcohol You” să ajungă cât mai sus, să fie la fel de apreciată şi de publicul din străinătate şi, de ce nu, votată la Rotterdam. Am emoţii foarte mari, dar sunt constructive şi mă ajută să pregătesc show-ul pentru Eurovision 2020, să pot ajunge prin tot ceea ce transmit cât mai aproape de oameni”, a declarat Roxen, imediat după anunţarea rezultatului.
De muzică şi de producţia piesei „Alcohol You” s-a ocupat Viky Red, iar textul a fost scris de Ionuţ Armas şi Breyan Isaac. Scena a fost dominată de elemente astrale, de lună, eclipsă, elemente care au rezonat cu emoţiile şi sentimentele piesei şi întreg spectrul de emoţii transmise de Roxen: tristeţe, disperare şi, în final, speranţă.
Spectacolul a adus pe scenă, alături de Roxen, artişti români precum Elena Gheorghe, Connect R, Dora Gaitanovici, dar şi invitaţi speciali din străinătate, precum Loreen (Suedia), Ulrikke Brandstorp (Norvegia), Sandro (Cipru) şi Natalia Gordienko (Republica Moldova). Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de ţări. Precedenta ediţie a competiţiei muzicale a fost câştigată de Duncan Laurence, reprezentantul Regatului ţărilor de Jos, cu piesa „Arcade”.
România va intra în concurs în data de 12 mai, în cea de-a doua parte a primei semifinale. În ordine alfabetică, ţările care vor intra alături de România în prima semifinală sunt: Australia, Belarus, Irlanda, Lituania, Macedonia de Nord, Rusia, Slovenia, Suedia (prima parte), respectiv Azerbaidjan, Belgia, Croaţia, Cipru, Israel, Malta, Norvegia, Ucraina (partea a doua). În finala de la Rotterdam a concursului Eurovision 2020 din 16 mai vor intra în concurs 26 de ţări: primele 10 ţări din fiecare semifinală şi cele şase calificate direct (Big Five plus ţara gazdă).