AUTORITĂȚILE SUNT ÎN ALERTĂ, DUPĂ CE O BUZOIANCĂ VENITĂ DIN ITALIA ESTE SUSPECTĂ DE CORONAVIRUS

0
10626
Sursa foto: Arhivă

Stare de alertă în Buzău. O femeie din comuna Largu, care s-a întors din Italia, acolo unde a lucrat, a anunțat prin 112 că se simte rău și că a intrat în contact cu o persoană suspectă de Coronavirus. Autoritățile buzoiene au preluat-o pe buzoianca ce coborâse din autocar în stația de autobuz situată la Kaufland, pe Calea Eroilor. Femeia a purtat asupra ei mască de protecție. În Italia, buzoianca îngrijise de un bătrân, împreună cu o altă femeie. Aceasta din urmă a fost internată la spital sub suspiciunea de infectare cu Coronavirus. În această seară, la sediul Instituției Prefectului va avea loc o ședință de urgență, în cadrul căreia se vor lua măsurile ce se impun în acest caz. Surse din rândul autorităților din județul Buzău spun că femeia va fi transportată la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Buzău, unde medicii o investighează în detaliu, urmând a se decide dacă va fi trimisă sau nu la București. Persoanele care au călătorit în autocar alături de buzoianca, ce a intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu coronavirus, și-au continuat drumul spre Galați.

Sursa foto:Cristi Ciocan

Ministerul Sănătăţii a anunțat recent că românii ce se întorc în ţară din localităţile afectate din regiunea Veneto şi din provincia Lodi/Lombardia sau care au calatorit în aceste localităţi în ultimele 14 zile, vor intra în carantină timp de 14 zile după intrarea în ţară. De asemenea, toate persoanele care se încadrează în definiţia de caz suspect vor fi raportate imediat de către toate unităţile sanitare unde acestea se prezintă (unităţile primiri urgenţe, spitale, medici de familie) la direcţiile de sănătate publică şi la Serviciul de monitorizare din cadrul DSU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here