PERSOANELE ACUZATE DE EVAZIUNE FISCALĂ NU VOR MAI FI URMĂRITE PENAL ȘI CONDAMNATE LA PEDEPSA CU ÎNCHISOAREA

0
903

Senatorii au adoptat recent un proiect de lege potrivit căruia în anumite condiții de achitare a prejudiciului, persoanele acuzate de evaziune fiscală nu vor mai fi urmărite penal și condamnate la pedepsa cu închisoarea. Proiectul a fost inițial dezbătut și adoptat în Parlament în 2018, dar Curtea Constituțională a admis o excepție de neconstituționalitate ridicată, astfel că proiectul a fost supus reexaminării comisiilor de specialitate, care au reformulat prevederile respective. În varianta adoptată de Senat, în cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășeste 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se poate aplica pedeapsa cu amendă.

Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 de euro, în echivalentul monedei naționale, se aplică o sanctiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar. Totodată, potrivit legestart.ro, s-a adoptat articolul conform căruia dacă în termen de 3 ani de la condamnare, inculpatul achită prejudiciul și dobânzile, penalitățile, se poate dispune suspendarea pedepsei: “În cazul săvârșirii uneia dintre infractiunile prevăzute la art. 8 si 9 din prezenta lege, dacă este stabilită, prin hotărârea judecătorească de condamnare, obligația inculpatului de a acoperi în termen de cel mult trei ani de la data când hotărârea a rămas definitivă, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei privative de libertate sub supraveghere, cu aplicarea dispozițiilor prevăzute la art. 93-06 din Codul Penal”. Proiectul va merge în Camera Deputatilor, în calitate de for decizional. Legea se va aplica doar după ce trece de Parlament și dacă va fi promulgată de șeful statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here