PERSONALITĂȚI BUZOIENE ȘI-AU PLANTAT PROPRIII STEJARI, ÎN PARCUL CRÂNG

0
561

Municipalitatea a pus astăzi, în practică inițiativa unui elev, prin inaugurarea, în parcul Crâng, a Rotondei Personalităţilor Buzoiene. Cu această ocazie 5 cetăţeni de onoare, personalităţi care s-au marcat în domeniul lor de activitate, au plantat în zona Obeliscului şase stejari care de acum înainte le vor purta numele. Este vorba despre Dan Puric, Benone Sinulescu, Florentina Ioniţă-Radu, Marius Andruh  și Costel Vînătoru. Stejarul ce poartă numele diplomatului Grigore Scărlătoiu, cetățean de onoare al municipiului, a fost însă plantat de elevii școlii numărul 5, acesta fiind resident în SUA, iar deplasarea fiind impozibilă în aceste zile. La eveniment a fost prezent și tânărul inițiator al proiectului, care a fost felicitat chiar de Dan Puric. Cu aceeaşi ocazie au mai fost „botezaţi” alţi şase stejari seculari din Parcul Crâng. Aceștia au primit numele unor mari personalităţi buzoiene care nu mai sunt în viaţă. Vorbim aici despre George Emil Palade, Vasile Voiculescu, Pamfil Şeicaru,  Dionisie Romano, Margareta  Sterian și Nicu Constantinescu. La finalul acestui eveniment, primarul Constantin Toma a promis că va amenaja în parcul Crâng și Aleea Personalităților, pe care vor fi însă plantați și botezați tei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here