NOUĂ AUTOBUZE ELECTRICE VOR ASIGURA TRANSPORTUL DE CĂLĂTORI ÎN MUNICIPIUL BUZĂU, ÎNCEPÂND DIN ACEST AN

0
1247
Sursa foto: Imagine în scop ilustrativ

Premieră pe străzile din municipiul Buzău, în 2020. Nouă autobuze electrice vor asigura transportul de călători începând din acest an. Acestea fac parte dintr-un lot de 51 de autobuze electrice care urmează să fie achiziţionate de Ministerul Dezvoltării, cu fonduri europene, prin programul Operaţional Regional 2014-2020, pentru patru oraşe: Alba-Iulia, Constanţa, Ploieşti și Buzău. Totodată, în oraș vor fi instalate și trei stații de încărcare rapidă și nouă stații de încărcare lentă. Acestea nu sunt însă singurele noutăți în ceea ce privește transportul urban de călători în municipiul Buzău și comunele limitrofe. Tot în acest an, societatea Trans Bus va achiziționa și cinci microbuze electrice, în bugetul orașului din acest an fiind prevăzută suma pentru cumpărarea acestora.

În următorii ani, Primăria Buzău intenționează să înlocuiască autobuzele mai puțin prietenoase cu mediul cu mijloace de transport electrice sau alimentate cu Gaz Natural Comprimat. Cele 9 autobuze electrice vor fi dotate cu internet wi-fi, camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi. Mijloacele moderne de transport ar urma să fie folosite în special pe linia 10, care asigură un circuit la nivelul întregului oraş, circuit ce include artere importante precum Unirii, Bulevardul Industriilor, Aleea Sporturilor, Strada Marghiloman, strada Horticolei şi Şoseaua Brăilei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here