INIȚIATIVĂ INEDITĂ A CENTRULUI DE INFORMARE EUROPE DIRECT BUZĂU, PE ANUL 2020

0
849

Reprezentanții Centrului de Informare Europe Direct Buzău au prezentat, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc recent, la sediul instituției din municipiu, o listă de activităţi pe anul în curs. Vorbim aici despre un pact ecologic european, o economie în serviciul cetăţenilor, o Europă pregătită pentru era digitală, protejarea modului nostru de viaţă european, o Europă mai puternică pe plan internaţional, un nou elan pentru  democraţia europeană, toate acestea fiind concepute în concordanţă cu priorităţile Comisiei Europene.

La întâlnire au fost prezenți din partea Centrului de Informare Europe Direct Buzău, Anca Damian – Manager Proiect, Felicia Vîjdea – Coordonator executiv și Marius Bozioreanu – Consilier comunicare, iar în calitate de invitați, inspectorii şcolari Veronica Trandafir şi Toni Nicolae, reprezentanţi din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului, cadre didactice și directori ai unor unităţi de învăţământ din Buzău.

Potrivit coordonatorului executiv Felicia Vîjdea, pentru acest an se are în vedere o inițiativă nouă și anume organizarea unei caravane de informare în județele vecine. ,,Anul acesta vom face o caravană de informare cu care încercăm să abordăm şi judeţele limitrofe: Vrancea – pentru că am mai fost în Dumitreşti de Vrancea, şi, probabil, şi Prahova pentru că nu au Centru Europe Direct”, a explicat Felicia Vîjdea.

Și în 2020, Centrul de Informare Europe Direct Buzău va continua teatrul forum. La acest capitol însă, această acțiune nu va mai fi organizată lunar, ci pe trimestru. Tema ce va fi abordată va viza priorităţile Comisiei Europene, legată de democraţia europeană. Tot ca o noutate, Centrul va elabora un buletin informativ electronic în care, pe lângă activităţile ce au loc în judeţul Buzău, vor fi prezentate şi toate problemele pe care Comisia Europeană le dezbate în acea perioadă. De asemenea, Centrul de Informare Europe Direct Buzău își mai propune pe acest an activități ce vizează printre altele informarea cu privire la probleme de dezvoltare personală și angajare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here