Poliția Română va implementa, până la data de 31 decembrie 2020, Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Registrul național automatizat a fost organizat în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură sexuală, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, prevăzute și pedepsite de legea penală.
Infracțiunile vizate
Autorii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, exploatare a cerșetoriei, folosire a unui minor în scop de cerșetorie, folosire a serviciilor unei persoane exploatate, folosire a prostituției infantile, viol, agresiune sexuală, act sexual cu un minor, corupere sexuală a minorilor, racolare a minorilor, hărțuire sexuală, folosire abuzivă a funcției în scop sexual, pornografie infantilă, ultraj contra bunelor moravuri și incest vor fi consemnați în acest Registru.
Registrul central va funcționa în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în care se va ține evidența următoarelor persoane:
- persoanele fizice condamnate ori împotriva cărora s-au luat alte măsuri cu caracter penal, precum și a celor față de care au fost dispuse măsuri procesual-penale în legătură cu infracțiunile de mai sus;
- persoanele de cetățenie română despre care s-au primit comunicări de luare în evidență din partea autorităților din state membre UE, dar și a autorităților competente din statele terțe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni sexuale;
- persoanele născute în străinătate despre care exista informații că ar fi săvârșit astfel de infracțiuni;
Nu vor fi trecute în Registru persoanele care erau minore la data comiterii faptei, cu excepția cazurilor în care instanța de judecată dispune acest lucru în mod expres.
La nivel central, Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative va gestiona activitățile specifice Registrului. Autoritățile române vor putea solicita informații și date, potrivit prezentei legi, autorităților competente din statele membre sau statele terțe, prin Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative (dacă solicitările vizează cazierul judiciar), dar și prin canalele de cooperare polițienească internațională sau de cooperare judiciară în materie penală.
Până în prezent (ianuarie 2020), peste 45.000 de persoane înscrise în evidențele cazierului judiciar fac și obiectul Registrului, acestea săvârșind infracțiuni prevăzute de Legea nr. 118/2019. Până la operaționalizarea Registrului, Poliția Română, prin structurile de cazier judiciar eliberează, la cererea persoanelor fizice interesate sau a entităților prevăzute în lege, adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit vreuna dintre infracțiunile ce fac obiectul Registrului.
În perioada iulie – decembrie 2019, la nivelul structurilor de cazier judiciar au fost eliberate peste 180.000 de adeverințe prevăzute de Legea nr. 118/2019, dintre care, în proporție de sub un procent, au fost eliberate persoanelor care pot face obiectul Registrului. Informații privind persoanele înscrise în evidențele cazierului judiciar sau ale Registrului pot fi comunicate doar personal sau prin împuternicit persoanelor fizice solicitante sau instituțiilor abilitate potrivit Legii nr. 290/2004, respectiv Legii nr. 118/2019. La momentul solicitării documentelor prevăzute de cele două legi, persoanele fizice își dau acordul pentru prelucrarea datelor personale doar în scopul eliberării acelor documente și pentru întocmirea unor situații statistice anonimizate.
Obligațiile persoanelor înscrise în Registru
Persoanele înscrise în Registru au obligația de a se prezenta periodic, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, la organele de poliție pentru a comunica informații despre:
- profesia sau activitatea pe care o desfășoară;
- mijloacele de existență;
- persoanele minore, în vârstă, cu dizabilități sau vulnerabile cu care locuiesc sau cu care au intrat în contact, în mod direct și sistematic;
- locurile frecventate, în special unitățile de învățământ, taberele sau spitalele de copii;
- adresa unde locuiesc;
- modalitatea de comunicare cu polițiștii specializați.
De asemenea, persoanele în cauză au obligația de a anunța, în prealabil, poliției, orice deplasare din localitatea de domiciliu, mai lungă de 15 zile (inclusiv localitatea de destinație, scopul și perioada deplasării, dar și mijlocul de transport folosit). Totodată, acestea trebuie să se prezinte, în termen de maximum 3 zile, la unitatea de poliție unde își vor stabili locuința, pentru a fi luați în evidență.
Polițiștii vor desfășura periodic, dar nu mai târziu de o dată la 3 luni, în condiții de confidențialitate, verificări ale persoanelor înscrise în Registru, pentru a obține informații despre comportamentul celor vizați, modul de obținere a mijloacelor de existență, dar și pentru actualizarea bazelor de date ale Poliției Române.
Prelevarea probelor biologice
Institutul Național de Criminalistică, ca administrator al Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a inițiat procedura de trimitere către structurile responsabile a kiturilor de recoltare a probelor biologice persoanele condamnate, aflate în prezent în unitățile Administrației Naționale a Penitenciarelorși care fac obiectul Legii 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. După procesarea probelor biologice de referință recoltate de la persoane, pe fluxul de lucru specific de laborator, acestea vor fi introduse în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Cum se face înregistrarea în Registru
- automat, prin preluarea în acest sistem de evidență a informațiilor introduse în evidențele cazierului judiciar privind persoanele care săvârșesc astfel de infracțiuni;
- nominal, prin înscrierea datelor cu caracter personal și a datelor judiciare ale persoanelor vizate (se realizează de către Direcția Cazier Judiciar, Statistică și Evidențe Operative, în urma informațiilor oficiale primite de la autoritățile străine competente).
Persoanele înscrise în Registru pot fi scoase din evidență atunci când:
- faptele pe care le-au săvârșit nu mai sunt prevăzute de lege ca infracțiuni;
- s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea față de ele ori s-a pronunțat o hotărâre definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal;
- au trecut 10 ani de la data când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei și nu s-a dispus amânarea sau revocarea acesteia;
- au trecut 20 de ani de la data introducerii în Registru, dacă pedeapsa aplicată este de cel mult 5 ani;
- la împlinirea vârstei de 85 de ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani;
- au decedat.
Scoaterea din evidența cazierului judiciar a persoanelor fizice nu produce efecte asupra datelor din Registru. Grațierea, prescripția executării pedepsei, amnistia sau reabilitarea persoanelor înscrise în Registru nu conduc la scoaterea acestora din evidența sistemului.
Certificatul de integritate comportamentală
Certificatul de integritate comportamentală reprezintă documentul eliberat persoanelor fizice și atestă lipsa înscrierilor în Registru sau, după caz, datele și informațiile înscrise în sistem, cu privire la acestea. Certificatul de integritate comportamentală este valabil 6 luni de la data eliberării și se poate obține în aceleași condiții precum cazierul judiciar. În acest document se notează toate datele existente în Registru cu privire la persoana în cauză, conform prevederilor legale în vigoare referitoare la protecția datelor cu caracter personal.
Registrul este organizat de Ministerul Afacerilor Interne și este ținut de unitățile specializate ale Poliției Române, care asigură și coordonarea activităților în acest domeniu, fiind constituit ca o evidență distinctă față de cea a cazierului judiciar. Acesta poate fi interconectat și cu alte baze de date ale Poliției Române.