Prima lună din anul 2020 aduce bugetarilor o nouă minivacanță, și, implicit elevilor. Astfel, o mare parte dintre români se vor bucura de trei zile libere la sfârșitul acestei săptămâni. Conform Codului Muncii, 24 ianuarie este zi considerată liberă de la stat, fiind Ziua Unirii Principatelor Române. Datorită faptului că aceasta pică vineri, bugetarii se vor bucura de un weekend prelungit, iar elevii vor avea parte, și ei, de 3 zile libere. Angajatorii ai căror salariați lucrează în zilele de sărbătoare legale, sunt obligați să acorde compensații. Conform legislației în vigoare, angajații au dreptul la o compensare cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.