Gloria Buzău a perfectat începând cu 13 ianuarie 2020 primele transferuri ale celei de-a doua părți a sezonului Ligii a 2-a. Cele patru noi achiziții sunt: Ioan Călin Toma, (27 ani), fundaș stânga, fost căpitan de echipă al formației Ripensia Timișoara și unul dintre cei mai experimentați jucători ai Ligii a 2-a; Adi-Marian Chică-Roșă, (21 ani), atacant, a evoluat ultima dată la FC Botoșani, fiind unul dintre cei mai promițători jucători ai generației sale; Iulian Roșu, (25 ani), este noul mijlocaș central ofensiv al Gloriei Buzău, ultima echipă la care a jucat fiind Sportul Snagov. Este un jucător care s-a format la Steaua București, evoluând de-a lungul timpului la mai multe echipe importante din Liga I, precum Rapid București, Astra Giurgiu sau ACS Poli Timișoara și Mihai Cătălin Savin, (29 ani), mijlocaș central defensiv, fost căpitan de echipă al formației Turris Turnu Măgurele. Este un fotbalist experimentat, evoluând în Liga I la echipe precum Rapid București sau Concordia Chiajna.