În România, Crăciunul se sărbătoreşte după stilul nou la 25 decembrie, iar după cel vechi, la 7 ianuarie. În zona rurală nu există familie care să nu se pregătească pentru Crăciun iar în ulte zone, sunt păstrate tradiții vechi de sute de ani. De ziua Sfântului Ignat, conform unui ritual străvechi, datina rânduieşte ca porcul să fie tăiat. Românii pregătesc încă din Ajun, gustoasele bucate pentru masa de Crăciun: cârnaţi, chişcă, tobă, tochitură, răcituri, șuncă, sarmalele, caltaboş, cozonac, plăcinte, colaci, prăjituri, bucate ce vor trona pe masa de Crăciun.
Vasilica este capul de porc împodobit cu mărgele, voal de mireasă, coroană de flori și panglici și bani, purtat pe o tavă de către flăcăi, între Ajun și Anul Nou, colindători. Pe vremuri, colindătorii cu Vasilca purtau cămașă albă, brâu roșu sau negru și în picioare, purtau opinci. Obiceiul acesta străvechi aminteşte de vremurile medievale, când robii de pe moşie întâmpinau de Anul Nou, pe boier, ferindu‐i daruri…Obiceiul este menținut din perioada pre‐creștină. Oamenii sacrificau animale, în special porci, ca ofrandă pentru zeități. Sacrifiul venea ca mulțumire pentru roadele anului ce a trecut
În Ajunul Crăciunului, gospodinele îşi primenesc şi împodobesc casele, agaţă de grindă crenguţe de mentă, levănţică şi busuioc să alunge moliile şi molimile, celor din casă, să le poarte noroc. Toate pregătirile din gospodării au un scop magic: dorinţa de belşug la casa omului harnic… În seara de Crăciun, zic obiceiurile, se ung cu usturoi vitele şi uşile grajdurilor pentru a alunga spiritele rele, să nu ia laptele vacilor. Cu usturoi se ung şi oamenii pe frunte, precum şi uşile şi ferestrele casei, pentru a îndepărta demonii nopţii. În dimineaţa de Crăciun, zic obiceiurile, e bine să ne spălăm cu apă de izvor, curată, în care să punem o monedă de argint pentru ca tot anul să fim feriţi de rele, de boli.
În liniştea serilor din Ajun, se‐ngână colindele‐n cătun…Din zori de zi, vin colindătorii cântând „Bună dimineața, la Moş Ajun!”. Creştinii cu bucurie i‐ aşteaptă în faţa uşii sau lângă fereastră. Cu colaci, turte, covrigi sau poame, gospodarii pe întrecute, umplu a lor traistă. Proveniența cuvântului colind se gaseste în latinul calendae. Numele a fost dat de romani sarbatorilor păgâne de Anul nou. În acea perioadă copiii romanilor umblau din casă în casă și cântau „imne”. De-a lungul timpului, datina latină a fost preluată și adaptată la religia creștină.
Din cadrul ritualului colindelor fac parte cântecele de stea, vifleemul, pluguşorul, sorcova. Se joacă vasilica, jocuri cu măşti (ţurca, cerbul, brezaia), teatrul popular, dansuri (căluţii, căluşarii). Grupul colindătorilor este primit în casă sau în curte și atunci copiii încep a cânta colindele. La sfârsitul colindului ceata de colindători va primi răsplata. În vremurile vechi ei primeau covrigi, nuci, mere, cozonac. Acum însă ei sunt răsplătiți cu bani.
