Ca urmare a controalelor efectuate la unele obiective de investiții finanțate prin Programul național de dezvoltare locală (PNDL) pentru care beneficiarii au transmis solicitări de transfer a sumelor alocate de la bugetul de stat în perioada septembrie-decembrie 2019, în vederea verificării exactității și realității datelor transmise de beneficiari cu situația din teren, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) a descoperit o serie de nereguli. Mai exact, în perioada 26 noiembrie – 11 decembrie 2019, Corpul de control al ministrului şi inspectorii din Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) au verificat 3.084 de solicitări de plată pentru proiecte realizate prin PNDL – etapa I şi II.
Corpul de control al ministrului a verificat 173 de proiecte pentru care existau solicitări de plată în valoare totală de 177.129.282 de lei, trimise de unităţi administrativ-teritoriale din 12 judeţe, fiind identificate 38 de solicitări neconforme, în valoare totală de 45.706.000 lei, care vor fi oprite de la plată. Inspectorii ISC din întreaga ţară au verificat 2.911 solicitări de plată. Astfel, s-a constatat că pentru PNDL I, din 410 solicitări verificate 20 (în valoare totală de 8.327.000 de lei) au fost găsite neconforme; 6 (în valoare totală de 3.375.000 de lei) au fost retrase în mod voluntar de beneficiari; celelalte 384 de solicitări (în valoare totală de 217.000.000 lei) vor fi plătite. Pentru PNDL II, din 2.624 de solicitări verificate 86 (în valoare totală de 52.857.000 de lei) au fost găsite neconforme; 37 (în valoare totală de 35.932.937 de lei) au fost retrase în mod voluntar de beneficiari, iar celelalte 2.501 de solicitări (în valoare totală de 1.570.707.281 de lei) vor fi plătite.
În urma acţiunilor de control, vor fi oprite plăţi de peste 146 de milioane de lei pentru obiective de investiţii din judeţele Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Neamţ, Teleorman, Tulcea, Vrancea. Pe lista tuturor obiectivelor care au făcut obiectul controalelor se află și cele din câteva localități din județul Buzău. Este vorba despre Cănești (Modernizare drumuri comunale, comuna Cănești), Smeeni (Înființare rețele de canalizare și stație de epurare în satele Allbești, Călțuna, Udați – Mînzu, Udați – Lucieni, comuna Smeeni), Pîrscov (Modernizare drumuri locale în comuna Pîrscov); Cernătești (Modernizare drumuri locale în comuna Cernătești); Măgura (Înființare sistem de canalizare a apelor uzate menajere în comuna Măgura); Unguriu (Reabilitare și dotare școală gimnazială ”inginer Oprișan Iarca”); Verneşti (Modernizare drumuri locale); oraşul Pătârlagele (Modernizare străzi în orașul Pătîrlagele și drum comunal DC 91, oraș Pătârlagele); Chiliile (Reabilitarea drum comunal nr 94, Suchea – Trestioara – lacul Mocearu); Pănătău (Reabilitare si modernizare dispensar medical in satul Sibiciu de Jos și Reabilitarea modernizare si dotare școală gimnazială Pănătău); Măgura (Înființare sistem de canalizare va apelor uzate menajere în comuna Măgura). Neconformități au fost descoperite în județul Buzău, la administrația locală din Cernătești, în cazul unui proiect de modernizare a drumurilor locale, suma refuzată la plată fiind de peste 2,9 milioane de lei. Lista cu obiectivele care au făcut obiectul controalelor poate fi văzută aici:control.