DECIZIE CJUE: DEȘI AI CENTRALĂ PROPRIE, TOT TREBUIE SĂ CONTRIBUI LA CHELTUIELILE PENTRU ÎNCĂLZIREA PĂRȚILOR COMUNE DIN BLOC

0
930

Proprietarii apartamentelor aflate în blocuri racordate la rețeaua de încălzire centralizată trebuie să dea bani și pentru încălzirea părților comune, chiar dacă își încălzesc locuința cu ajutorul unei centrale de apartament. Asta este stabilit într-o decizie recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Părțile comune reprezintă secțiunile sau elementele din clădire sau din terenul aferent acesteia ce nu sunt proprietăți individuale și sunt destinate utilizării tuturor proprietarilor din imobil. În seria părților comune intră, de exemplu, intrarea în imobil, casa scării, holurile, spațiul ghenei de gunoi, terasele etc. Totodată, legislația privind funcționarea asociațiilor de proprietari prevede că aceste spații pot fi folosite doar în comun și sunt obiectul unui drept de coproprietate forțată.

La elaborarea deciziei CJUE s-a ținut cont și de faptul că țevile sau conductele ce traversează apartamentul debranșat de la încălzirea centralizată contribuie, într-o mai mică sau mare măsură, la încălzirea acestuia, dar și de transferul termic ce apare între spațiile încălzire și cele neîncălzite (holul blocului și apartament, de exemplu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here