Piese de teatru pentru cei mici dar și pentru adulți, întâlniri cu Moș Crăciun și concerte de colinde sunt activitățile principale rămase până la finele anului din seria de acțiuni reunite de către Consiliul Județean Buzău sub denumirea „Decembrie Magic”. Evenimentele sunt cu intrare liberă sau în baza unor invitații care se acordă gratuit. Se pot convinge chiar astăzi prichindeii buzoieni care sunt așteptați la Sala Consiliului Județean la spectacolul de teatru pentru copii “Povestea Elsei și a celor șapte cocori” care va avea două reprezentații, una de la orele 10,30 și alta de la 12,30. Pe 12 decembrie, este rândul părinților și bunicilor să se bucure de o comedie spumoasă la, de la orele 19.00. Va fi pusă în scenă piesa „O noapte furtunoasă” care va fi jucată numai de actori buzoieni care revin acasă în decembrie, conform tradiției din ultimii ani. Pe 11, 12 și 13 decembrie , tot la Teatrul „George Ciprian”, între orele 9.00 -11.00 , cei mici vor putea lua micul dejun chiar cu Moș Crăciun, după care de la 11.00 pot asista la recitalul de colinde susținut de grupul Happy Kids la Muzeul Județean Buzău. Pe 17 decembrie de la ora 17.00 va fi din nou sărbătoare la Muzeul Județean pentru că va avea loc momentul mult așteptat, întâlnirea copiilor cu Moș Crăciun. Ziua se va încheia cu un concert de colinde susținut de către Liceul de Arte „Magareta Sterian” și un spctaculos foc de artificii.