Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat s-a reunit marţi seară pentru o analiză a rezultatelor înregistrate la prezidenţiale, după ce candidatul PSD, Viorica Dăncilă, a pierdut alegerile în faţa candidatului PNL, actualul preşedinte, Klaus Iohannis. În urma unei şedinţe ce a durat aproape 6 ore, Viorica Dăncilă a demisionat, iar conducerea partidului a fost preluată interimar de Marcel Ciolacu. De asemenea, a fost dizolvat Biroul Permanent al partidului, iar noul secretar general este Paul Stănescu. Un congres al partidului ar urma să fie organizat peste o lună şi jumătate.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, în noaptea de marţi spre miercuri, că este nevoie de o resetare a partidului și că nu era pregătit pentru ceea ce i-au oferit colegii, funcția supremă. ,,Nu eram pregătit să fiu președinte interimar. S-a dorit un reset total, nimeni nu a mai rămas în funcții. Decizia de azi am luat-o în cadrul CEX. (…) Cu toţii ne-am asumat multiplele greşeli pe care le-am făcut şi am ajuns la concluzia că trebuie o resetare a partidului şi nu făcut un măcel sau, cum se aştepta ca până acum, să pice capete. De fapt şi de drept, nu a picat niciun cap azi şi, iar o premieră în PSD, fostul lider se regăseşte în echipa partidului ca şi preşedinte la doamne”, a afirmat Ciolacu Marcel Ciolacu.
El a subliniat că în acest moment partidul este condus de o echipă nu de „un tătuc”. De asemenea, a menţionat că mai mulţi preşedinţi de organizaţii şi-au anunţat intenţia de a demisiona, astfel încât să poată fi organizate alegeri interne la nivel judeţean. ,,Este o resetare totală. Este pentru prima oară când nu numai preşedintele, ci întreaga conducere a partidului şi-a depus demisia şi şi-a asumat. Mai ales, foarte mulţi dintre preşedinţii de organizaţii au solicitat că şi ei vor să îşi depună demisiile şi să facă alegeri interne în fiecare judeţ. Nu s-a întâmplat niciodată aşa ceva. Eu consider că din acest moment, cum erau obişnuiţi în acest partid până la doamna preşedinte Dăncilă, să fie condus de un tătuc… s-a terminat. Acum acest partid este condus de o echipă”, a spus el.
Preşedintele interimar al PSD a adăugat că nimeni nu a cerut demisia Vioricăi Dăncilă şi că acesta a fost „un gest de normalitate”, venit la iniţiativa ei. Viorica Dăncilă a anunţat că îşi depune demisia din funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat, precizând că acest gest nu vine într-un moment de „slăbiciune”, ci într-unul de „demnitate”. ,,Am înţeles opinia colegilor mei, faptul că se doreşte o resetare a partidului, faptul că trebuie cineva să îşi asume rezultatul alegerilor. Nu este un moment de slăbiciune, este un moment de demnitate şi eu consider că a trebuit să îmi dau demisia din funcţia de preşedinte al PSD. Este un gest pe care l-am făcut pentru partid. Consider că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să obţinem un rezultat bun, ca să mobilizăm electoratul, dar acum, în urma discuţiilor, am înţeles că se doreşte o resetare a partidului şi că această resetare presupune o echipă care să preia conducerea partidului, o altă viziune, un alt program”, a arătat ea într-o declaraţie de presă susţinută la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD.
Marcel Ciolacu e membru fondator al PSD (pe atunci FSN) în Buzău, iar urcarea în politică și-a început-o cu adevărat în 1996, când a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret PSD Buzău și consilier local în municipiul Buzău. Ciolacu a crescut în politică pe lângă doi grei ai PSD din acei ani: senatorul Ion Vasile și fostul primar al Buzăului, Constantin Boșcodeală. Este Marcel Ciolacu este la al doilea mandat de deputat, iar, anterior, a fost viceprimar în Buzău (în perioada 2008-2012), prefect interimar (2005), consilier local, consilier județean, și a condus o firmă a primăriei Buzău. El a făcut Facultatea de Drept la Universitatea Ecologică din Bucureşti, unde a urmat și cursuri post-universitare, iar în 2008 – 2009 a urmat cursurile Colegiului Naţional de Apărare. Potrivit CV-ului său, Ciolacu vorbește engleză și franceză. El are două terenuri și două case în Buzău, două bărci și acțiuni la trei companii.