Casei Județene de Pensii Buzău i-au fost repartizate pe anul 2019, 4069 bilete de tratament, structurate pe 18 serii, pentru 24 staţiuni, prima serie începand cu data de 18 martie 2019. Potrivit unui raport al instituției, până la finele lunii octombrie s-au înregistrat 7358 cereri de bilete de tratament, din care cel mai mare număr de cereri a vizat perioada iulie-august 2019, faţă de 7085 cereri depuse în anul 2018.
În ceea ce priveşte valorificarea biletelor alocate pe primele 15 serii, gradul de valorificare este de 97,7%. Respectiv, din numărul de 3669 bilete de tratament alocate până la data de 31 octombrie, s-a valorificat un număr de 3585 bilete, din care 486 bilete gratuite, comparativ cu anul 2018, când pentru aceeaşi perioadă a anului, gradul de valorificare a fost de 93,5% (din 3411 bilete alocate s-a valorificat un număr de 3189 bilete). Ca şi în anul 2018, staţiunile cele mai solicitate au fost Covasna, Mangalia, Techirghiol, EforieNord, Sărata-Monteoru, Vatra Dornei şi Heculane.
În anul 2019 durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar durata tratamentului balnear este de 12 zile, la fel ca în anul 2018, comparativ cu anii precedenţi când durata sejurului a fost de 18 zile, respectiv de 14 zile.