La 12 ore de la primele rezultate ale exit-poll-urilor, potrivit cărora Klaus Iohannis a câștigat fără drept de apel cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, liderul organizației județene a PSD Buzău și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a transmis pe pagina sa de socializare un mesaj prin care anunță că ,,PSD are nevoie de un nou început”. Totodată, Ciolacu a precizat că în turul II al alegerilor prezidențiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie.
,,Rezultatele ne arată, însă, că în turul II al alegerilor prezidențiale PSD a luat cel mai mic număr de voturi din istorie. Asta după ce și în turul I am avut, la fel, un număr foarte mic de voturi. Să fim cinstiți: este un rezultat dezastruos care vine după un rezultat la fel de prost la europarlamentare. Și atunci, și acum, s-au făcut doar analize județene, nimic la nivel național. Acum cred că e timpul să vedem unde am greșit cu adevărat la nivel central, să judecăm rațional și apoi să trecem la fapte. PSD are nevoie de un nou început. Avem alegeri locale în 6 luni. Acolo nu mai avem voie să pierdem!”, a menționat Marcel Ciolacu.
Județul Buzău înregistrează o premieră, în sensul că PNL a obținut 50,38 % din voturile valabil exprimate. Și la nivelul municipiului Buzău, PSD a fost îngenunchiat de PNL: Klaus Iohannis, a obținut 30.175 adică 56,5% în timp ce candidatul PSD a obținut doar 23.140 adică 43,4%. Cel mai bun rezultat obținut de PSD la Buzău a fost înregistrat în comuna Chiliile unde Dăncilă a obținut 72,9%, PNL a obținut cel mai bun rezultat la Gura Teghii 63,75% în timp ce la Ghergheasa, comuna cu primar liberal, numărul de voturi obținut de fiecare candidat a fost acelaș respectiv 429 de voturi.