USTUROIUL ROMÂNESC E LA MARE CĂUTARE

0
626

În curând vom avea garanția că pe tarabe sau în rafturile supermarketurilor vom găsi usturoi produs la noi. Buzoianul Valentin Jecu produce la Râmnicelu usturoi dintr-o populație locală, foarte gustos și aromat. În ultimii trei ani, a recoltat usturoi doar pentru a mări lotul de semințe, iar acum a început să producă și pentru vânzare.Din primăvara anului viitor, Valentin Jecu va înființa o cooperativă care va putea asigura necesarul de usturoi românesc în marile supermarketuri din țară. Intenția producătorilor buzoieni este de a elimina din piețe usturoiul din China, care în afară de aspect nu are nicio altă calitate.

Fermierii buzoieni care se pregătesc să detroneze usturoiul de import primesc ajutor de la specialiștii Stațiunii de cercetare legumicolă Buzău. Aceștia au selectat usturoiul românesc din populațiile locale și urmează să-l omologheze pentru a-i oferi protecție. Clienții care doresc produse autohtone trebuie să cunoască diferențele dintre soiurile românești și cele produse afară, în sistem intensiv. Fermierii care produc usturoi autohton mai au de înfruntat și samsarii, care amestecă marfa locală cu cea adusă din străinătate și o vând ca fiind produs local, evident la prețuri mai mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here