DESCOPERIRE SPECTACULOASĂ ÎN JUDEȚUL BUZĂU! VICTIME ALE CIUMEI, GĂSITE ÎNTR-O GROAPĂ COMUNĂ

0
1000

Osemintele umane vechi au fost găsite de o echipă de muncitori care efectuează lucrări la noul Cămin Cultural din satul Băbeni, comuna Topliceni. Fragmentele osoase, descoperite la o adâncime de aproximativ 30 de cm, urmează să fie expertizate de specialiști pentru a afla vechimea și originea acestora. Localnicii din Băbeni cred că osemintele ar aparține unor victime ale marii epidemii de ciumă. Potrivit istoricilor, cea mai cumplită epidemie de ciumă din Ţara Românească a avut loc în anii 1812-1813, sub domnia lui domnia lui Ioan Gheorghe Caragea, când s-au înregistrat circa 90.000 de victime. Osemintele ar  putea fi însă mult mai vechi, având în vedere că primele epidemii de ciumă la români au apărut încă din secolul al XV-lea. Fosta directoare a scolii din Băbeni știa de la strabunici că în locul respectiv a existat o groapă comună cu oseminte acoperite cu var. Ea mai spune că în același loc, în urmă cu mai bine de 40 de ani, și tatal sau, primar al comunei in acea perioada, a descoperit în pământ, la o adancime de 15-20 cm, fragmente osoase umane, când încerca să niveleze terenul. Din cauza acelorași suspiciuni privind ciuma, groapa comună a fost închisă imediat iar zona a fost ocolită multă vreme de localnici. Satul Băbeni din comuna Topliceni, se află pe malul râului Râmnicu Sărat. În urmă cu câțiva ani, în timp ce își ara pământul, un localnic a descoperit aici un tezaur monetar. Conform arheologilor, este vorba despre monede geto-dacice din argint. De asemenea, în comuna Topliceni sunt ridicate câteva mănăstiri declarate monument istoric de interes național și local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here