Cu puțin ajutor de la natură, am putea avea pe mese de Anul nou tomate crescute în pământ românesc. Vremea blândă de până acum le-a dat curajul producătorilor de roșii din zona Buzăului să spere că vor avea ce recolta până la sfârșitul lunii decembrie. Tomatele produse în solariile din comuna buzoiana Movila Banului ajung în toate piețele agro-alimentare din București și Buzău. Unul dintre furnizori este Marius Cristea, un tânăr care duce mai departe o afacere de familie. A produs primele roșii de Paște și speră să prelungească perioada de recoltare până la Crăciun. Dacă vor rezista până în iarnă pe tarabe, tomatele românești se vor vinde mai scump. O știe si Dan Enache, fermier din Limpeziș, care deține o suprafață întinsă de tomate în solarii. A înființat mai târziu o parte din culturi, tocmai ca să întârzie cât se poate de mult recoltarea. Este sigur că va avea roșii și în decembrie și îndrăznește să spere că va culege și înainte de sărbătorile de iarnă.
Pentru a-și păstra cât mai mult vigoarea, roșiile din sere și solarii au nevoie de cât mai multa căldură și lumină de la soare, iar umiditatea trebuie ținută moderat. La nevoie, fermierul din Limpeziș va porni instalația de încălzire pe centrală cu lemne, chiar cu riscul de a crește cheltuielile de producție. În prezent, roșiile produse de legumicultorii din Buzău pleacă la en-gros cu 2 lei kilogramul și ajung la tarabe cu cel puțin trei lei. În decembrie, prețul lor va fi cel puțin dublu, peste cel al roșiilor din import. Dacă la tomate perioada de recoltare depinde de condițiile meteo, nu la fel este și la trufandale. Fermierii buzoieni au înființat deja culturile de ridichi, spanac, usturoi, ceapă verde și salată, care vor ajunge de sărbători pe mesele românilor.