Zilnic, Poliţia Locală Buzău, prin serviciile Circulaţie şi Disciplină Rutieră, Ordine şi Linişte Publică, răspunde la numeroase sesizări privind ocuparea locurilor de parcare de reşedinţa, între orele 16.30 şi 07.00 a zilei următoare, de luni până vineri şi de sâmbăta de la ora 07.00 până lunea la ora 07.00.
Având în vedere atribuirea de noi locuri de parcare de reşedinţa în municipiul Buzău, poliţiştii locali atrag atenţia că ocuparea fără drept sau punerea în imposibilitatea folosirii unui loc de parcare public sau a unui loc de parcare rezervat de către o persoană zică sau juridică, semnalizat şi delimitat corespunzător, se sancţionează contraventional cu avertisment sau amendă cuprinsă între 1.000-1.500 lei pentru persoane zice şi 1.500-2.500 lei pentru persoane juridice.
Începând cu luna septembrie a acestui an, în conformitate cu prevederile H.C.L. 257/2019, sancţiunea se poate aplică şi proprietarului vehiculului, prin proprietar se înţelege: persoană fizică sau juridică, înscrisă în certicatul de înmatriculare/înregistrare, care are în proprietate sau care, după caz,poate folosi în baza unui drept legal (contract de leasing, contract de comodat, contract de vânzare cumpărare etc.), vehicule înmatriculate/înregistrate în România, respectiv persoană zică ori juridică, înscrisă în certicatul de înmatriculare/înregistrare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal(contract de leasing, contract de comodat, contract de vânzare-cumpărare etc.), vehicule înmatriculate/înregistrate în alte state.