ANUNȚ IMPORTANT AL PRIMĂRIEI BUZĂU, CE VIZEAZĂ MODIFICAREA PREŢURILOR PRACTICATE DE REGIA AUTONOMĂ MUNICIPALĂ

0
609

Pentru şedinţa ordinară a Consiliului Local Municipal din luna noiembrie a fostiniţiat proiectul de hotărâre cu caracter normativ privind aprobarea de modificare a preţurilor şi tarifelor locale de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pe bază de gaze naturale, practicate de Regia Autonomă Municipală. Potrivit raportului proiectului de hotărâre,  RAM Buzău a propus Consiliului Local Municipal aprobarea modificării preţurilor şi tarifelor locale de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pe bază de gaze naturale, preţuri şi tarife practicate pentru populaţie, instituţii publice şi agenţii economici, exclusiv TVA. Propunerea de stabilire a preţului local aferent consumatorilor de energie termică din sistemul de transport şi din sistemul de distribuţie, are la bază:

  • Cantităţile de energie termică, pe tipuri de consumatori, estimate a se prelua din fiecare sursă de producere energie termică;
  • Cantităţile de energie termică estimate a se livra utilizatorilor (populaţie, instituţii publice şi agenţi economici), incluse în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat pentru anul 2019;
  • Decizia Curții de Conturi-Camera de Conturi Buzău nr. 03/23.03.2018.

Tarifele şi preţurile de producere, furnizare, distribuţie au următoarele valori:

  • preţul de producere a energiei termice pe baza de gaze naturale din Centrale Termice/C.T de zonă destinată populaţiei de 239,22 lei/Gcal, fără TVA.
  • preţul de producere a energiei termice pe bază de gaze naturale din C.T de zonă destinată agenţilor economici, instituţiilor publice, etc… de 301,92 lei/Gcal, fără TVA.
  • tariful pentru serviciile de transport şi furnizare a energiei termice, pe bază de gaze naturale, destinată tuturor consumatorilor casnici şi noncasnici (populaţie şi agenţi economici/instituţii publice, etc…) de 61,31 lei/Gcal, fără TVA.
  • tariful pentru serviciile de distribuţie şi furnizare a energiei termice, pe bază de gaze naturale, destinată tuturor consumatorilor casnici şi noncasnici (populaţie şi agenţi economici/instituţii publice, etc…) de 230,38 lei/Gcal, fără TVA.
  • preţul/tariful pentru activitatea de producere şi furnizare a energiei termice în C.Tcvartal, pe bază de gaze naturale destinată populaţiei de 403,13 lei/Gcal, fără TVA.
  • preţul/tariful pentruactivitatea de producere şi furnizare a energiei termice în C.T cvartal, pe bază de gaze naturale, destinată agenţilor economici, instituţii publice, etc… de 508,93 lei/Gcal, fără TVA;
  • preţul local pentru energia termică furnizată din reţeaua de transport pentru populaţie de 300,53 lei/Gcal, fără TVA;
  • preţul local pentru energia termică furnizată din reţeaua de transport pentru agenți economici, instituţii publice, etc. de 366,35 lei/Gcal, fără TVA;
  • preţul local pentru energia termică furnizată din reţeaua de distribuţie pentru populatie de 484,83 lei/Gcal, fără TVA;
  • preţul local pentru energia termică furnizată din reţeaua de distribuţie pentru agenții economici, instituţii publice, etc.. de 566,03 lei/Gcal, fără TVA;
  • preţul localde facturare a energiei termice livrată populaţiei de 250 lei/Gcal, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, furnizată populaţiei din municipiul Buzău prin sisteme centralizate, în scopul încălzirii locuinţelor şi al preparării apei calde menajere.

Diferența dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrată populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei se asigură din bugetul local al municipiului Buzău. Persoanele fizice şi juridice interesate pot consulta proiectul de hotărâre pe site-ul autorităţii publice locale, la adresa www.primariabuzau.ro,  la avizierul primăriei, sau aici: https://primariabuzau.ro/wp-content/uploads/2019/10/NORMATIV-Hot.-Aprobare-Prețuri-RAM.pdf. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de hotărâre pot fi depuse la sediul Primăriei Buzău, la Ghişeul Unic, până cel târziu 04 noiembrie2019, la Petronela Jipa, responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here