Un bărbat de 57 de ani din municipiu a murit subit în timpul unei partide de fotbal între prieteni, disputată ieri seara pe terenul de sport al unei școlii gimnaziale din municipiul Buzău. Martorii spun că, la un moment dat, bărbatul s-a oprit din alergare și a căzut ca secerat pe teren. Speriați, colegii bărbatului au sunat la 112 și au solicitat intervenția medicilor de la ambulanță.
Deși medicii de la serviciul de ambulanță au încercat aproape o oră manevre de resuscitare, victima nu a mai putut fi salvată. Cel mai probabil, bărbatul de 57 de ani a suferit un infarct fiind cunoscut cu antecedente cardiace, spun amicii săi. Poliția a deschis acum o anchetă pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs decesul.