Cârnaţii de Pleşcoi, cel mai cunoscut produs tradițional din zona Buzăului au fost înscris, recent, de Comisia Europeană în registrul produselor care beneficiază de Indicaţie Geografică Protejată. Astfel, celebrii cârnaţi, făcuți dintr-un amestec de carne de oaie şi vită, uneori şi carne de capră, condimentaţi cu ardei roşu, usturoi şi cimbru, vor fi produși numai în zona Buzăului, fără nicio abatere de la rețeta tradițională.
Doar patru carmangerii au dreptul de a produce cârnații de Pleșcoi și de a oferi viitoarele licențe celor care vor îndeplini condițiile stricte pentru fabricarea lor. În magazinele cu produse tradiționale, acest sortiment se vinde cu 35 până la 60 de lei kilogramul. Producătorii cârnaților garantează că prețurile rămân neschimbate după obținerea exclusivității.
Recunoașterea cârnaților de Pleșcoi la nivel european a fost sărbătorită la Direcția Agricolă Buzău printr-o expoziție culinară dedicată celor peste 40 de preparate locale care au etichete de produse autentice şi autorizate.
Babicul de Buzău, covrigii subțiri de Buzău ori pâinea la vatră sunt doar câteva dintre bunătăţile care au încărcat mesele şi au făcut deliciul gurmanzilor.
La Comisia Europeană, se mai află depuse documentaţiile pentru alte două produse românești în vederea dobândirii protecţiei europene Indicaţie Geografică Protejată. Este vorba despre Caşcavalul de Săveni şi Telemeaua de Sibiu.