Debutul sezonului rece dă startul campaniei de imunizare împotriva gripei, desfășurată gratuit, prin Ministerul Sănătății. Primele 50 de mii de doze de vaccin tetravalent au ajuns deja în ţară, iar acestea vor merge catre angajaţii din spitale şi cei care îngrijesc copiii şi bătrânii instituţionalizaţi.
Alte 1 500 000 de doze vor fi livrate din a doua jumătate a lunii octombrie. Acestea vor fi trimise în cabinetele medicilor de familie şi cu ele vor fi imunizaţi bolnavii cu afectiuni cronice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, femeile însărcinate şi persoanele în vârstă.
Gripa se transmite foarte uşor de la o persoană la alta si poate duce la complicaţii. Tocmai de aceea, medicii spun că cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii este vaccinarea. În sezonul precedent, peste 2.300 de persoane au fost diagnosticate cu gripă, iar aproape 200 au murit.
Ministerul Sănătăţii a platit pentru cele 1,5 milioane de doze de vaccine 45 de milioane de lei, numarul acestora fiind mai mare decat anul trecut.
Vaccinul nu se găseşte, deocamdată, în farmacii. Se estimează că va fi disponibil la mijlocul lunii viitoare. Serul va costa în jur de 60 de lei.
Din păcate nici anul acesta vaccinul antigripal care va fi administrat populatiei nu este de productie autohtoăa. La Institutul Cantacuzino, abia se pregăteşte personalul care va produce serul. Autorităţile estimează că noi doze de vaccin vor ieşi pe poarta instituţiei peste 2- 3 ani.